Țara din Europa care sare în ajutorul Ucrainei la CEDO. Procedură împotriva Rusiei

de: Cătălina Burghelea
10 08. 2022

O țară europeană a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să se alăture procedurii ucrainene împotriva Rusiei, acuzată de orori grave. Dacă instanţa de la Strasbourg acceptă cererea autorităţilor, acestei națiuni i se va acorda statutul de terţă parte. Este prima dată când face asta.

Acuzații grave pentru Rusia la CEDO

CEDO a precizat, la sfârşitul lunii iunie, că a înregistrat o cerere interstatală oficială din partea Ucrainei împotriva Rusiei, o procedură destul de rară, menită să constate încălcările grave ale drepturilor omului comise de Moscova, de când a invadat statul vecin la 24 februarie.

Solicitarea Kievului se referă la „acuzaţiile guvernului ucrainean privind încălcări masive şi flagrante ale drepturilor omului comise de Federaţia Rusă în operaţiunile sale militare pe teritoriul Ucrainei”, a explicat Curtea, braţul judiciar al Consiliului Europei.

Letonia sare în ajutorul Ucrainei

Acum, Letonia dorește să se alăture Ucrainei la CEDO împotriva Moscovei. Dacă instanţa acceptă cererea autorităţilor de la Riga, acestei țări i se va acorda statutul de terţă parte.

„Este prima dată când Letonia îşi exercită drepturile în temeiul articolului 36, paragraful 2, din Convenţia drepturilor omului pentru a interveni ca terţă parte într-un caz internaţional în curs de desfăşurare”, a anunțat Ministerul leton de Externe.

„Cazurile internaţionale între ţări întregi reprezintă o măsură legală extraordinară, instituită în circumstanţe foarte rare, de obicei în situaţii în care există preocupări serioase cu privire la încălcări sistematice şi continue ale drepturilor omului, în special atrocităţi în masă şi încălcări ale drepturilor omului în cursul conflictelor armate”, au completat oficialii de la Riga.

Anchetă penală despre crimele de război comise de ruși

La jumătatea lunii martie, serviciul de securitate leton a deschis o anchetă penală asupra ororilor comise de Rusia în Ucraina, invocând articolele din legea sa privind crimele de război şi crimele împotriva umanităţii care nu prevăd nicio limită teritorială.

După ce ajunge în Letonia, fiecare refugiat ucrainean este informat cu privire la dreptul său de a depune mărturie despre faptele şi evenimentele la care a fost martor în timpul invaziei lui Vladimir Putin, dacă experienţa sa este relevantă pentru ancheta penală. În primele patru luni de investigații, cel puţin 49 de ucraineni fugiți din calea războiului au depus mărturie, iar doi cetăţeni au fost recunoscuţi ca victime.

CEDO trebuie să decidă dacă acordă Letoniei un astfel de drept. În cazul în care răspunsul este favorabil, guvernul de la Riga va putea prezenta observații cu privire la interpretarea dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în acest caz.